Unitate de sortare, ambalare și depozitare ouă, finanțată de AFIR cu peste 800.000 de euro, fonduri europene din PNDR 2020

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a finanțat în perioada 2014 – 2022 investiții în procesarea și marketingul produselor agricole, prin submăsura 4.2 din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Această linie de finanțare a beneficiat de o alocare financiară de aproximativ 503 milioane de euro, solicitările de finanțare depuse însumând peste 802 milioane de euro.

„În urma procesului de evaluarea și de selecție, AFIR a încheiat prin PNDR 2020 contracte de finanțate cu 604 procesatori, valoare totală a contractelor ajungând la 451,2 milioane de euro. Până în prezent, AFIR a plătit 252,6 milioane de euro pentru decontarea cheltuielilor eligibile realizate de beneficiarii submăsurii 4.2. În programarea financiară pe care o deschidem începând din acest an, procesatorii vor avea la dispoziție fonduri nerambursabile prin intervențiile DR-22[i] (procesare agricolă) și prin DR-23 (produse alimentare și transformate), iar pentru procesare la nivelul fermei prin intervențiile DR-20 (exploatații zootehnice), DR-15 (exploatații pomicole), DR-30 (tineri fermieri)”, a precizat George Chiriță, Directorul general al AFIR.

Potrivit comunicatului oficial, o investiție reprezentativă pentru acest sector este proiectul „Înființare unitate de sortare, ambalare și depozitare ouă” implementat de beneficiarul Ovo Product Cooperativă Agricolă, în localitatea Cristian, din județul Sibiu. Valoarea totală investiției se ridică la 1.158.913 euro, din care 811.239 euro este valoarea finanțării nerambursabile acordate prin PNDR 2020. Contractul de finanțare a fost încheiat în august 2019, iar investiția a fost finalizată în decembrie 2022.

Proiectul de investiții al cooperativei agricole a obținut finanțare pentru înființarea unei unități de colectare, recepție, depozitare, condiționare, sortare și ambalare ouă, cu scopul de a colecta ouă de la membrii cooperatori și de la alți producători locali autorizați și de a asigura comercializarea acestora către consumatorii finali prin crearea unui lanț alimentar integrat.

În acest scop, s-a construit o hală de producție de 1.322 mp și s-au achiziționat mai multe echipamente: o mașină de sortat ouă, două mașini de înfoliat, două imprimante input, patru output, trei mașini frigorifice și 252 de paleți. Capacitatea existentă la momentul depunerii proiectului era de circa 57.000 ouă/ zi, iar cea realizată după implementarea proiectului este de 135.000 ouă/ zi. Cantitatea anuală de produse comercializate este de peste 38 de milioane de ouă pe an. În urma implementării proiectului, se vor comercializa 85% ouă ambalate și 15% ouă vrac. Investiția asigură o creștere considerabilă a producției, dar și un control mai bun al calității cu ajutorul echipamentelor performante și cu personal calificat.

Sursa: AFIR