Fonduri europene pentru un nou parc în Sibiu

Vineri, 11 august 2023, primarul Astrid Fodor împreună cu directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru – domnul Simion Crețu au deschis oficial un nou proiect major, realizat de Primăria Sibiu cu finanțare din fonduri europene: Parcul Belvedere. La eveniment au participat și directorul Direcției Organism Intermediar POR 2014-2020 – domnul Dan Popa, administratorul constructorului Total NSA SRL – domnul Cristian Pășcuțiu și directorul general al SC Apă Canal SA – domnul Vasile Maier.

Deschiderea festivă a inclus activități și ateliere pentru copii și adulți care au pus în valoare toate dotările parcului, precum și un spectacol cu drone. Sibienii au fost invitați să urmărească demonstrații de exerciții fizice, minigolf, fotbal, baschet și ciclism pe pump track, dar și demonstrații de magie și să participe la un atelier educativ despre plantele din Parcul Belvedere și unul despre colectarea selectivă corectă a deșeurilor, un atelier de pictat ghivece de flori și un atelier informativ despre îngrijirea unui parc. Seara s-a încheiat cu un spectacol cu drone, oferit de Primăria Sibiu.

„Calitatea locuirii în Sibiu crește prin astfel de amenajări. Noul parc adaugă suprafeței de zone verzi din Sibiu peste 6,4 hectare și va fi în același timp un spațiu pentru relaxare în aer liber și pentru activități sportive sau de recreere. Fie că este vorba despre o plimbare, joacă pentru cei mici sau despre practicarea minigolfului, fotbalului sau baschetului, Parcul Belvedere va fi un punct de atracție și de întâlnire a comunității. Este primul parc amenajat în Sibiu în ultimii 30 de ani și, mai mult, este un proiect de reconversie urbană prin care un teren viran primește utilitate publică. Îi invit pe toți sibienii să se bucure de parc și nu doar pe cei care locuiesc în zonă.”, a declarat primarul Astrid Fodor în deschidere.

Potrivit comunicatului oficial, parcul a fost creat de la zero, prin:

  • Excavarea a 60.000 de metri cubi și reprofilarea pantei prin reumplere cu balast, piatră spartă și pământ. S-au creat astfel 4 terase circulare pe care au fost amenajate de asemenea zone de liniște și relaxare;
  • Așternerea a aproximativ 25.000 mc de pământ fertil, care să susțină zona verde care include 585 arbori din 20 de specii, 6.000 de plante perene și 48.000 mp de zonă verde, mare parte fiind amenajată prin hidroînsămânțarea suprafeței cu specii de floră cu un grad ridicat de biodiversitate, iar restul cu gazon rulat, pretabil pentru trafic. Zonele verzi sunt dotate cu sisteme automate de irigare;
  • Crearea unei platforme cu terasă panoramică, cu vedere spre munții Cindrel și râul Cibin;
  • Instalarea unui sistem de iluminat public eco-eficient, alcătuit din peste 200 de stâlpi de iluminat, de diverse dimensiuni și 37 de proiectoare pentru iluminat ambiental;
  • Amenajarea unui inel de apă și a unei fântâni arteziene cu jeturi de apă iluminate multicolor;
  • Instalarea a 6 cișmele cu apă potabilă, din care 2 sunt adaptate pentru animalele de companie;
  • Amplasarea mobilierului urban specific - bănci, coșuri de gunoi, rastele pentru biciclete - și 2 toalete publice cu autocurățare și acces automat;
  • Instalarea a 11 hotspot-uri care asigură WiFi gratuit în zona parcului. 

Parte din acest proiect a fost și modernizarea străzii Preot Bacca, tronsonul dintre str. Islazului și str. Săcel, aceasta fiind una dintre căile de acces spre Parcul Belvedere. SC Apă Canal SA a relocat aici o conductă magistrală de transport de apă potabilă, realizând racorduri și branșamente noi la proprietăți. De asemenea, s-a amenajat infrastructura subterană pentru coborârea cablurilor de telecomunicații suspendate. Strada are acum iluminat public nou și zone verzi în care s-au plantat arbori și iarbă.   

Valoarea totală a investiției este de 3,9 milioane de Euro, din care 3,5 milioane de Euro reprezintă finanțare europeană nerambursabilă, restul fiind contribuția Primăriei Sibiu la proiect.

Sursa: Primăria Sibiu