PEO: Ghidul Solicitantului „Primul student din familie”, lansat în consultare publică

Autoritatea de Management pentru Programul Educație și Ocupare (PEO) din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat marți, 19 decembrie 2023 în consultare publică, Ghidul Solicitantului Condiții Specifice „Primul student din familie”,  apel de proiecte competitiv, finanțat din Prioritate: P06 „Prevenirea părăsirii timpurii a școlii și creșterea accesului și a participării grupurilor dezavantajate la educație “, Obiectiv specific ESO4.6 „Promovarea accesului egal la educație și formare de calitate și favorabile incluziunii, precum și a absolvirii acestora, în special pentru grupurile defavorizate, începând de la educația și îngrijirea timpurie, continuând cu educația și formarea generală și profesională până la învățământul terțiar, precum și educația și învățarea în rândul adulților, inclusiv prin facilitarea mobilității în scopul învățării pentru toți și a accesibilității pentru persoanele cu dizabilități (FSE+) “.

În cadrul prezentului apel de proiecte solicitanții eligibili sunt:

  • Instituţii de învăţământ superior publice;
  • Unități de învățământ preuniversitar de stat.

Pentru prezentul apel, alte tipuri de parteneri pot fi selectați, în funcție de specificul proiectului după cum urmează:

  • Instituții de învăţământ superior publice;
  • Unități de învățământ preuniversitar de stat;
  • Inspectorate școlare județene;
  • Asociații studențești recunoscute la nivelul instituției de învățământ superior;
  • ONG-uri cu activitate recunoscută în domeniul educației.

Bugetul total alocat apelurilor de proiecte este de 50 milioane euro, repartizat la nivelul categoriilor de regiuni după cum urmează:

  • pentru regiunile mai puțin dezvoltate (Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Nord-Vest, Vest și Centru), suma totală disponibilă este de 44.970.414,50 euro, din care contribuția UE este de 38.224.849,78 euro (corespunzând unei contribuții UE de 85%), iar contribuția națională este 6.745.564,72 euro (corespunzând unei contribuții naționale de 15%);
  • pentru regiunea dezvoltată (București-Ilfov), suma totală disponibilă este de 5.029.585,5 euro, din care contribuția UE este de 2.011.834,20 euro (corespunzând unei contribuții UE de 40%), iar contribuția națională este de 3.017.751,30 euro (corespunzând unei contribuții naționale de 60%).

Prezentele apeluri de proiecte urmăresc finanțarea măsurilor dedicate creșterii accesului la studii universitare, respectiv a celor care au în vedere prevenirea și combaterea abandonului universitar prin:

  • Măsuri de tip „punte” în vederea sprijinirii tranziției la studiile universitare, începând cu clasa a XI-a;
  • Măsuri pentru combaterea reducerii abandonului universitar în rândul studenților proveniți din familii cu un nivel scăzut de educație;
  • Măsuri dedicate accesibilizării instituțiilor de învățământ superior, inclusiv prin achiziția de echipamente IT și dezvoltarea de instrumente specifice procesele educaționale care includ studenți cu dizabilități.

Propunerile și observațiile pot fi transmise pe adresa de email consultare.peo@mfe.gov.ro până la data de 16.01.2024.

Descarcă documentele

Sursa: MIPE