S-au prelungit apelurile de proiecte pentru TIC
Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei a anunţat prelungirea duratei înregistrării proiectelor pentru operaţiunile din DMI 2 “Dezvoltarea şi Creşterea Eficienţei Serviciilor Publice Electronice Moderne”, Axa Prioritară III a POS „Creşterea Competitivităţii Economice”, după cum urmează:
Operaţiunea 2 „Implementarea de sisteme TIC în scopul creşterii interoperabilităţii sistemelor informatice” - depunerea proiectelor se prelungeşte în data de 22.01.2009, ora 16,30.
Operaţiunea 3 „Susţinerea implementării de aplicaţii de E-Learning” - depunerea proiectelor se prelungeşte în data de 15.12.2008, ora 16,30.
Operaţiunea 4 „Susţinerea implementării de soluţii de e-sanatate şi asigurarea conexiunii la broadband, acolo unde este necesar”, proiecte la nivel local - depunerea proiectelor se prelungeşte până în data de 22.01.2009, ora 16,30.
Totodată s-a aplicat un corrigendum ghidurilor solicitantului pentru fiecare din operaţiunile domeniului 2 precum şi pentru domeniul 3.
Descarca Corrigendum
Înregistrarea proiectelor se va putea face on-line în mod continuu, la adresa http://fonduri.mcti.ro la data specificată anterior pentru fiecare operaţiune, urmând ca în termen de 5 zile lucrătoare de la înregistrarea on-line, proiectul să fie depus la registratura MCTI, din B-dul Libertăţii. Nr.14, Sector 5, Bucureşti.
Pentru eventualele întrebări sau nelămuriri cu privire la fondurile structurale în domeniul IT&C, reprezentanţii Organismului Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale vă stau la dispoziţie la telefon 021.311.41.55 sau e-mail fonduri@mcti.ro.
Sursa: MCTI