AFIR: Ghidul privind înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol/ pomicol, lansat în dezbatere publică

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a lansat ieri, 5 martie 2024, în dezbatere publică Ghidul Solicitantului aferent intervenției DR 33 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol/ pomicol”.

Beneficiari, conform fișei intervenției DR 33 și ai art. 6 al Hotărârii nr. 1570 din 28 decembrie 2022, privind stabilirea cadrului general de implementare a intervenţiilor specifice dezvoltării rurale cuprinse în Planul Strategic 2023-2027, pot fi:

  • Grupuri de producători din sectorul agricol și pomicol, constituite în baza legislației naționale în vigoare și recunoscute de MADR înainte de solicitarea sprijinului.

Grupurile de producători trebuie să se încadreze în definiţia IMM (microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii, conform Legii 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare) și să fie recunoscute pentru una sau mai multe grupe de produse sau pentru unul sau mai multe produse din grupele de produse agricole sau pomicole, conform art. 3 din anexa la Ordinul nr. 358/763/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 37/2005 privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor şi organizaţiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole şi silvice , cu modificările şi completările ulterioare.

Cheltuielile eligibile sunt cele rezultate din înființarea și funcționarea grupurilor de producători din sectorul agricol și pomicol, prevăzute în cererea de finanțare/planul de afaceri, necesare pentru atingerea obiectivelor propuse.

Perioada aferentă consultării publice este de 10 zile calendaristice de la data publicării, începând cu 05.03.2024.

Propunerile pot fi transmise pe adresa de e-mail consultare@afir.info.

Descarcă documentul

Sursa: AFIR