Ghidul aferent apelului de inițiative bilaterale pentru dezvoltarea artei contemporane, lansat în consultare

Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii, în calitate de Operator al Programului RO-CULTURA, a anunțat marți, 30 aprilie 2024, lansarea în consultare publică a Ghidului solicitantului aferent apelului de inițiative bilaterale Cooperare bilaterală pentru dezvoltarea artei contemporane, finanțat din Fondul pentru relații bilaterale cu sprijinul Granturilor SEE 2014-2021.

Apelul de inițiative bilaterale urmărește sprijinirea artei contemporane prin consolidarea cooperării culturale și a schimbului cultural între România și Statele Donatoare (Norvegia, Islanda, Liechtenstein).

Solicitanții eligibili sunt ONG-urile înființate în urmă cu cel puțin 2 ani față de data de lansare a apelului de inițiative bilaterale.

Suma totală alocată este de 750.000 Euro.

Valorile finanțării nerambursabile:

  • Valoare minimă: 75.000,00 Euro;
  • Valoare maximă: 125.000,00 Euro.

Rată maximă a finanțării nerambursabile este de 100% din totalul costurilor eligibile ale inițiativei bilaterale.

Tipuri de activități eligibile:

  • Inițiative de artă contemporană (exceptând domeniile video,film, televiziune și jocuri video) desfășurate la nivel local, regional, național și internațional (în statele donatoare), inclusiv abordări interdisciplinare;
  • Schimb de experiență, know-how și bune practici în sectoarele culturale și creative (exceptând video , film, televiziune și jocuri video) cu entități din Statele Donatoare;
  • Inițiative care vizează dezvoltarea sau îmbunătățirea abilităților și aptitudinilor artiștilor și profesioniștilor din domeniul culturii prin schimburi bilaterale;
  • Inițiative care vizează creșterea gradului de conștientizare cu privire la diversitatea culturală.

Cei interesați sunt invitați să transmită observații/recomandări privind Ghidul solicitantului și anexele aferente la adresa de e-mail bilateral@ro-cultura.ro, până la data de 10.05.2024, prin completarea Formularului de propuneri.

Sursa: UMP Cultura