FNGCIMM: 18 instituții de credit și-au exprimat intenția de a participa în cadrul schemei de ajutor de stat IMM Plus

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii a transmis în data de 19.04.2024 unui număr de 20 instituții de credit, invitații de înscriere în cadrul Schemei de ajutor de stat IMM PLUS şi a componentelor acesteia - IMM ROMÂNIA PLUS, AGRO PLUS, IMM PROD PLUS şi CONSTRUCT PLUS, respectiv solicitarea de transmitere a cererilor de alocare a plafoanelor de garantare, bazate pe estimarea volumului de garanții pe care le vor acorda în cadrul programului. 

FNGCIMM a precizat că până la data de 19 aprilie 2024, un număr de 18 de instituții de credit eligibile în cadrul Programului, au transmis către FNGCIMM solicitări de alocare a plafoanelor de garantare pentru anul 2024. Valoarea cumulată a solicitărilor de alocare a plafoanelor de garantare transmise de cele 18 instituții de credit, este de 26.386.093.000 lei, corespunzător unui grad general de subscriere a plafonului de aproximativ 330,14%.

Perioada de înscriere a instituțiilor de credit în cadrul Schemei de ajutor de stat IMM PLUS şi a componentelor s-a încheiat pe 2 mai 2024.

Potrivit Ordinului comun nr. 621/129/1028/20637/1227/2024, din plafonul total în sumă de 11.100.000.000 lei, aprobat în vederea emiterii de garanții în anul 2024 în cadrul schemei de ajutor de stat IMM PLUS, pentru componentele gestionate de către FNGCIMM, plafoanele de garantare totalizează suma de 7.992.370.000 lei, în următoarea structură: IMM ROMÂNIA PLUS: 5.892.370.000 lei; AGRO PLUS: 100.000.000 lei; IMM PROD PLUS: 1.000.000.000 lei și CONSTRUCT PLUS:1.000.000.000 lei, din care 900.000.000 lei pentru subcomponenta IMM CONSTRUCT PLUS, iar 100.000.000 lei pentru subcomponenta UAT CONSTRUCT PLUS.

„Suntem extrem de încântați de interesul manifestat de instituțiilor financiare, care se alătura pentru al patrulea an consecutiv programului guvernamental. Infuzia de capital atras în economie prin derularea acestor scheme de ajutor de stat, începând cu IMM INVEST, IMM INVEST ROMÂNIA, continuat cu IMM INVEST PLUS, a reprezentat un record european, susținând acordarea unui număr de 84.547 de garanții, în valoare de 54,3 mld lei, ce au atras finanțări de peste 63,8 mld. lei. Prin continuarea cu IMM PLUS, începând cu data de 29.04 și până la data de 30.06.2024, când vom închide acest program, cel puțin alți 15.000 de beneficiari vor primi finanțare garantată pentru a-și asigura capitalul de lucru necesar continuării activității, vor putea să-și dezvolte afacerile și realiza obiectivele de investiții.”, a declarat Dumitru Nancu, directorul FNGCIMM.

Prin schema de ajutor de stat IMM PLUS, se asigură accesul IMM-urilor, inclusiv a start-up-urilor și a întreprinderilor mici cu capitalizare medie de piață, la finanțări cu garanții de stat și  costuri subvenționate din bugetul Ministerului Finanțelor, respectiv:

  • Rata dobânzii ROBOR la 3 luni plus o marjă, diferențiată pentru creditele de investiții, marja este de maximum 1,5% pe an, pentru creditele/liniile de credit pentru finanțarea capitalului de lucru marja este de maximum 1,9% pe an. 
  • Nivelul comisionului de administrare este de 0,20% și se calculează pentru întreaga perioadă de valabilitate a garanției;
  • Comisioanele de risc pentru beneficiarii ce se încadrează în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, se ridică la nivelul de 0,25% pentru primul an de garantare, de 0,5% pentru anii 2 și 3 de garantare, respectiv de 1% pentru anii 4 - 6 de garantare. Pentru beneficiarii care se încadrează în categoria întreprinderilor mari, întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie și a UAT-urilor se percep comisioane de risc la nivelul celor aferente întreprinderilor mari, respectiv: la nivelul de 0,5% pentru primul an de garantare, de 1% pentru anii 2 și 3 de garantare, respectiv de 2% pentru anii 4 - 6 de garantare, aplicat la valoarea/soldul garanției de stat. 

Costurile cu dobânda sunt subvenționate pentru o perioadă de 12 luni pentru toate componentele schemei (cu excepția componentei AGRO PLUS, în cazul careia nu se subventioneaza dobanda), iar grantul acordat beneficiarilor include și comisioanele de risc și administrare, pentru întreaga perioadă de valabilitate a garanţiei.

Sursa: FNGCIMM