Ministrul Economiei: Mai este foarte puțin până la lansarea Programului Femeia Antreprenor. Finanțarea per afacere pe Start-Up Nation va fi crescută!

Ministrul Economiei Antreprenoriatului și Turismului, Ştefan Radu Oprea, a participat astăzi, 17 mai 2024, la „Ziua întreprinzătorilor - antreprenoriat și dialog social”, eveniment organizat de Patronatul Întreprinderilor Mici Şi Mijlocii Prahova.

În cadrul acestui eveniment, ministrul a anunțat că în cel mai scurt timp se va lansa Programul Femeia Antreprenor 2024.

„Mai avem atât, foarte puţin cu STS-ul pentru a avea platforma necesară pentru ca doamnele antreprenor să se poată înscrie pentru Femei Antreprenor. Programul este gata, este publicat, este în transparenţă, trebuie doar să avem platforma pe care vă puteţi înscrie", a declarat acesta.

Totodată, ministrul a anunțat că finanțarea nerambursabilă acordată în cadrul programului Start-Up Nation va fi majorată de la 200.000 lei la 250.000 lei.

Ana-Maria Apetrei,

www.fonduri-structurale.ro 

Sursa: Facebook PIMM Prahova