Un nou pachet de măsuri pentru sprijinirea fermierilor în anul 2025
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuț Barbu, a avut ieri, 20 august 2024, la sediul instituției, o întâlnire de lucru cu principalele forme asociative din sectorul vegetal.
Conform informațiilor publicate pe o rețea socială, MADR are în vedere acordarea unui nou pachet de măsuri pentru combaterea efectelor secetei pentru sprijinirea fermierilor în anul 2025. Acesta vizează crearea unui mecanism, agreat cu Autoritatea de Supraveghere Financiară, de asigurare din partea statului a unei suprafețe de circa 7 milioane de hectare, împotriva secetei, cu o primă de asigurare în valoare de 3000 lei/ha.
Pentru sprijinirea suplimentară a fermierilor, ministrul a anunțat modificarea condițiilor pentru acordarea Creditului Fermierului, precum și suspendarea plății ratelor la creditele cu dobândă mai mare de 2% plus ROBOR, până în octombrie 2025.
Alte probleme punctuale ridicate de participanți au făcut referire la irigații și înființarea de sisteme locale de irigat și de perdele forestiere. În acest sens, reprezentanții fermierilor au solicitat identificarea de soluții pe termen lung, în contextul schimbărilor climatice și a faptului că seceta afectează tot mai mult anumite zone ale țării, în ani succesivi.
Ministrul i-a asigurat pe reprezentanții agricultorilor că reabilitarea și extinderea infrastructurii de irigații a României reprezintă prioritatea sa și a MADR și i-a îndemnat să se alăture Organizațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații, pentru a putea depune proiecte în vederea modernizării infrastructurii secundare de irigații, astfel încât să beneficieze de producții stabile și predictibile.
Sursa: Facebook MADR