IMM-urile pot lua bani de la BEI
BEI pune la dispoziţia IMM-urilor o linie de credit în vederea finanţării proiectelor. Această facilitate este acordată către o instituţie financiară sau o bancă care la rândul lor subîmprumută capitalul BEI către IMM-uri.
Condiţiile de eligibilitate pentru acest produs financiar sunt:
- compania tip IMM să fie autonomă şi să aibă mai puţin de 250 de angajaţi;
- pentru accesarea atât a fondurilor BEI cât şi a fondurilor europene, IMM-ul trebuie ca pe lângă condiţia referitoare la număr de angajaţi, să aibă o cifra de afaceri care să nu depăşească 50 mil. EUR şi/sau soldul bilanţului contabil să nu depăşească 43 mil. EUR;
- plafonul de finanţare pentru împrumutul BEI nu trebuie să depăşească 50% din cota pe termen mediu şi lung de împrumuturi pentru IMM a intermediarului financiar, iar intermediarul trebuie să acorde împrumuturi IMM-ului în valoare de cel puţin dublul valorii împrumutului BEI.
Rata finală a dobânzii percepute de BEI pentru această facilitate se stabileşte în funcţie de solvabilitatea debitorului, maturitatea facilităţii, garanţiile oferite, precum şi expunerea la riscuri a debitorului. BEI limitează la 5% din totalul pasivelor, expunerea negarantată a finanţării acordată de BEI.
Perioada indicativă de timp dintre momentul depunerii solicitării de accesare a facilităţii şi accesarea efectivă a acesteia, este de regulă de 4 luni.
Alte informaţii privind documentele necesare pentru accesarea facilităţii pot fi obţinute pe pagina oficială a BEI, www.eib.org sau la martinjm@eib.org sau c.jurma@eib.org
Sursa: Ministerul Finanţelor Publice