A fost lansat programul #DigiLocal care oferă granturi pentru digitalizarea administrațiilor locale

Ministrul Bogdan Ivan a anunțat astăzi, 5 septembrie 2024, lansarea Programului național pentru transformarea digitală a autorităților publice locale #DigiLocal.

Programul se adresează exclusiv autorităților executive la nivelul unităților administrativ – teritoriale.

Finanțarea se va acorda diferențiat, în funcție de tipul beneficiarului, respectiv:

  • finanțare în cuantum de maxim 75.000 lei pentru primăriile de comune;
  • finanțare în cuantum de maxim 125.000 lei pentru primăriile de orașe;
  • finanțare în cuantum de maxim 175.000 lei pentru primăriile de municipiu și primăriile de sector din București;
  • finanțare în cuantum de maxim 250.000 lei pentru consiliile județene și primăria Capitalei.

Platforma de înregistrare va fi activă începând de joi, 19 septembrie, la ora 11:00 până miercuri, 25 septembrie, ora 12:00. 

Descarcă documentele

Mai multe detalii referitoare la acest program regăsiți aici.

Sursa: MCID