Granturi norvegiene pentru sprijinirea celei mai defavorizate comunități din Cluj-Napoca

Punctul Național de Contact pentru Granturile SEE și Norvegiene a publicat joi, 5 septembrie 2024, un articol privind sprijinul acordat celei mai defavorizate comunități din Cluj-Napoca, în Pata-Rât, prin Granturi SEE.

Proiectul pilot

Conform comunicatului, peste 3,4 milioane de euro au fost utilizate în prima intervenție a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj, în Pata-Rât, în perioada 2014-2017. Proiectul pilot „Intervenții sociale pentru desegregarea și incluziunea socială a grupurilor vulnerabile din Zona Metropolitana Cluj, inclusiv a comunităților de romi marginalizate” a transformat profund viața unei părți importante a comunității rome și a creat premisele pentru un al doilea proiect care să continue și să creeze o amprentă și mai durabilă în comunitatea respectivă.

Obiective atinse:

  • acordarea de asistență socială;
  • mutarea a 35 de familii din zonele marginalizate în Cluj;
  • construirea a 12 apartamente în Apahida și achiziționarea a altor 23;
  • crearea unei metodologii participative de locuire socială.

Proiectul Pata 2.0.

Pentru a acoperi o parte din nevoile urgente ale comunității, ADI ZMC, alături de partenerii săi, Direcția de Asistență Socială și Medicală Cluj-Napoca, Universitatea Babeș-Bolyai  și Primăria Bergen din Norvegia, au implementat proiectul Pata 2.0.

Potrivit comunicatului, acest proiect a avut o finanțare de peste 8,76 milioane de euro. 

Obiective atinse:

  • 75 de apartamente au fost cumpărate până în 2024 pentru familiile din Pata-Rât, dintre care 73 au avut destinația de locuințe sociale și 2 au devenit locuințe de necesitate;
  • Universitatea Babeș-Bolyai a organizat peste 230 de activități educative non-formale (culturale, artistice, turistice, etc.) și 100 de elevi au primit încălțăminte și îmbrăcăminte, pentru a se putea prezenta corespunzător la școală;
  • alte peste 350 de persoane au beneficiat de consultații medicale gratuite, în timp ce Direcția de Asistență Socială și Medicală Cluj-Napoca a livrat 70 de „cutii pentru bebeluși” pentru mămicile din comunitate.

Sursa: www.eeagrants.ro