Start-up Nation 2024: Ce s-a discutat astăzi la întâlnirea ministerului cu consultanții

Am fost astăzi la consultările MEAT cu consultanții în finanțare pe tema condițiilor de acordare a granturilor Start-Up Nation 2024. Câteva notițe din sală:

  • MEAT e mulțumit cu rezultatele edițiilor anterioare; 91,5% din afacerile finantate la ediția I (2017) există și astăzi (rentabilitate de 155%).
  • Plățile pe ultima ediție Start-Up Nation întârzie, nu mai sunt bani în conturile finanțatorului. Au fost făcute solicitări către Ministerul de Finanțe pentru deblocarea de noi sume.
  • Procedura pentru noua ediție e încă în lucru (vor exista/există deja modificări față de varianta publicată în consultare la începutul lunii septembrie).
  • Au fost solicitate clarificări multiple privind eligibilitatea persoanelor din grupurile țintă – reprezentații MEAT au promis mai multă claritate în varianta finală a procedurii. Noi sperăm la o abordare unitară și pe programele de finanțare a antreprenoriatului social, finanțate de pe aceeași prioritate a PEO cu Start-Up Nation.
  • Există încă opinii diverse cu privire la grila de punctaj și modul de departajare a aplicanților (inclusiv între consultanți). Ministerul așteaptă propuneri obiective cu privire la acest subiect. Nu poate fi implementată o altfel de soluție de evaluare decât cea bazată pe actualele „bife” (având în vedere dimensiunea programului și capacitatea existentă).
  • A fost solicitată eliminarea restricțiilor cu privire la plafoanele din cheltuielile eligibile (spre exemplu, plafoanele pentru cuantumul salariilor/utilităților & diverse echipamente).
  • Noi am solicitat să fie analizată posibilitatea aplicării la finanțare a persoanelor fizice (urmând ca înființarea firmelor să fie realizată doar de câștigătorii finanțării, similar PEO/PIDS), clarificarea numărului de locuri de muncă care vor fi create de antreprenori și includerea ca eligibile și a altor tipuri de cheltuieli specifice start-upurilor inovatoare (abonamentele de tip SaaS, spre exemplu).