Raport european privind economia socială: 6,3% din populația ocupată din UE activează în domeniu. Contribuie la dezvoltarea acestuia!

În luna august 2024, Consiliul European pentru Inovare și Agenția Executivă pentru IMM-uri (EISMEA) au publicat Raportul „Evaluarea performanței socio-economice a economiei sociale din UE”. 

Potrivit documentului, în cele 27 de state membre, economia socială include peste 4,3 milioane de entități. Entitățile economiei sociale sunt în principal cooperative, societăți de ajutor reciproc, asociații și fundații. Din aceste cifre, există peste 246.000 de întreprinderi sociale, dintre care aproape 43.000 sunt întreprinderi sociale ex lege (prin lege), iar peste 203.000 sunt întreprinderi sociale de facto (în fapt). 

Conform tabelului privind numărul entităților de economie sociale existente în Uniunea Europeană, România se clasează pe locul 8 cu 128.176, numărul persoanelor angajate în cadrul acestor structuri fiind de 101.951. 

La nivel european, cel puțin 11,5 milioane de persoane – 6,3% din populația ocupată din UE – activează în economia socială, potrivit datelor din document. Peste 6,2 milioane de persoane (54%) sunt angajate în asociații și 3,3 milioane (29%) în cooperative, iar întreprinderile sociale angajează cel puțin 3,9 milioane de persoane. 

În ceea ce privește sectoarele de lucru, cel puțin 3,3 milioane de persoane sunt angajate în sănătate și îngrijire socială, alte 702.000 în educație și 622.000 în arte, cultură și divertisment. 

Veniturile generate de economia socială au însumat cel puțin o cifră de afaceri de 912 miliarde de euro în 2021. Franța, Italia, Spania și Finlanda au cele mai mari sectoare cooperatiste în ceea ce privește cifra de afaceri, fiind predominant impulsionate de cooperativele agricole, de consum și muncitorești.

Așa cum se arată în raport, economia socială joacă un rol important în alte ecosisteme industriale. Contribuția sa la ecosistemul sănătății este semnificativă, fiind, de asemenea, bine poziționată în ecosistemele agroalimentar, de retail și energie regenerabilă, în timp ce este în curs de apariție în industriile culturale și creative, precum și în ecosistemul turismului. 

Întregul raport este disponibil aici

Dacă îți dorești să înființezi o întreprindere socială în unul din domeniile deja active în piață sau să contribui la dezvoltarea celor în curs de apariție, începând cu luna octombrie vom susține cursuri de formare profesională de tipul „Antreprenor în Economia Socială”, cod COR 112032, urmate apoi de competiția de planuri de afaceri în vederea înființării și finanțării cu până la 67.600 euro a 34 întreprinderi sociale în toate regiunile mai puțin dezvoltate ale României (toate regiunile, mai puțin București-Ilfov). 

Află de aici care sunt criteriile de eligibilitate pe care trebuie să le bifezi în vederea participării la acceleratorul național Consolid8https://www.fonduri-structurale.ro/consolid8-PEO#!. 

Întrucât susținem și derulăm activități în vederea dezvoltării sectorului economiei sociale, te invităm să descoperi acceleratoarele noastre anterioare, în cadrul cărora au fost înființate 21, respectiv 10 întreprinderi sociale. 

Dacă ai întrebări cu privire la procesul de înscriere sau condițiile pe care trebuie să le îndeplinești, ne poți scrie la  antreprenoriat@fonduri-structurale.ro sau apela la 0725072511, persoana de contact Ana-Maria Radu.  

***

Proiectul este co-finanțat din Fondul Social European+, prin Programul Educație și Ocupare 2021  - 2027.

Proiect consolid8, Cod SMIS 310584, Beneficiar: Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL.

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.