Primul boutique hotel din municipiul Târgovişte, realizat prin fonduri europene
Liviu-Gabriel Mușat, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, a participat vineri, 27 septembrie 2024, la deschiderea Hotelului Aria Suites, realizat în cadrul proiectului „Construire structură de cazare în municipiul Târgoviște”, finanţat prin Regio.
Conform comunicatului oficial, finanțarea a fost obținută prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 2 - „Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii”.
Investiția a presupus:
- construirea unui hotel-apartament;
- dezvoltarea unui serviciu nou în cadrul societății, respectiv în domeniul turismului;
- achiziționarea dotărilor necesare clasificării hotelului-apartament la 3 stele.
Durata de implementare a proiectului s-a încheiat la finele anului trecut, iar bugetul investiției a avut o valoare totală de aproape 7.5 milioane de lei, din care peste 3,8 milioane de lei a reprezentat valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR.
Sursa: ADR Sud-Muntenia