Fonduri europene pentru eficientizarea energetică a școlii generale din comuna Biertan

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a anunțat marți, 15 octombrie 2024, semnarea celui de al treilea contract de finanțare cu comuna Biertan. Peste 2,2 milioane euro sunt solicitate de autoritățile publice locale pentru creșterea eficienței energetice a „Școlii cu clasele I-IV”.

Conform comunicatului, proiectul se va implementa în cadrul unei clădiri istorice situate în Biertan, înscrisă pe Lista Monumentelor Istorice, care a funcționat ca școală oficială încă din 1942, dar nu a beneficiat de investiții majore pentru reabilitare. Valoarea totală a proiectului este de 14.007.608,41 lei, din care 11.458.083 lei reprezintă fondurile europene nerambursabile solicitate de beneficiar, Primăria Comunei Biertan.

Proiectul, care se va derula pe o perioadă de 32 de luni, până în iunie 2027, urmărește să transforme clădirea istorică a școlii într-un spațiu educațional modern, sustenabil și cu un impact redus asupra mediului. Acest proiect este complementar cu proiectul de reabilitare a sitului UNESCO din Biertan și celui similar de reabilitare energetică a Școlii Gimnaziale din Biertan, contractate anterior.

Lucrările de modernizare vor include:

  • reabilitarea termică a pereților, planșeelor și acoperișului,
  • modernizarea sistemelor de încălzire, ventilație și iluminat,
  • montarea de panouri solare și pompe de căldură,
  • refacerea instalațiilor sanitare și electrice.

Se urmărește reducerea consumului de energie primară al clădirii cu 64,45%, iar emisiile de CO2 vor scădea cu 96,52%. Proiectul va avea un impact semnificativ atât asupra grupului țintă, care include 69 de elevi, 4 cadre didactice și 2 angajați din personalul auxiliar, cât și asupra întregii comunități din Biertan. Modernizarea va contribui la reducerea emisiilor de CO2 și la păstrarea Patrimoniului istoric local.

Sursa: ADR Centru