Sporul de 75 la sută pentru personalul care lucrează pentru atragerea de fonduri europene va fi acordat in functie de performanta.
“Acest spor poate fi de până la 75 la sută. Se acorda doar persoanelor care au legătură directă cu atragerea fondurilor europene, nu şi şoferul şi bucătarul din instituţia respectivă, şi numai pe bază de performanţă.Adică cu sarcini precise, pentru atragerea de fonduri comunitare, care se materializeze în bani aduşi în România. Şi numai în acele condiţii, poţi să speri că acest spor îţi va fi acordat. Dacă nu, se va acorda salariul de bază” a declarat Emil Boc intro conferinta de presa.
Premierul a adaugat ca unele sporuri vor fi considerate ca sarcini de serviciu. Este vorba despre sporurile acordate celor care lucrează cu gestionarea împrumuturilor externe. “Va fi o atribuţie de serviciu şi nu va fi un spor suplimentar pentru anul 2009” a incheiat Emil Boc.
Dragos Jaliu, PMP
www.fonduri-structurale.ro