Primele contracte pe bani europeni pentru IMM-uri
Au fost semnate primele 22 de contracte în valoare de 4 milioane euro destinaţi IMM-urilor care au câştigat fonduri structurale.
Cele 22 de proiecte vor fi finanţate prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice. În total, au fost depuse în urmă cu trei luni la Ministerul IMM-urilor, Comerţului şi Mediului de Afaceri 175 de proiecte câştigătoare. Săptămâna trecută, lista a fost avizată, iar vineri, 06.02.2009, au fost semnate primele 22 de contracte. Restul de contracte vor fi semnate până la finalul acestei luni. “Semnarea acestor prime contracte reprezintă o realizare importantă pentru noi în condiţiile în care, în ultimii doi ani, 2007-2008, ministerul nu a reuşit să acceseze nici un ban din fonduri europene. IMM-urile româneşti vor fi extrem de afectate de criza economică...sursa:www.cotidianul.ro. click aici pentru detalii