Romania sprijina cooperarea europeana in domeniile educatiei si formarii profesionale

Romania va sustine cele patru prioritati strategice propuse de Comisia Europeana in domeniul educatiei si al formarii profesionale (invatarea pe tot parcursul vietii si mobilitatea celor ce invata, calitate si eficienta in educatie, echitate si cetatenie activa si inovare si creativitate in educatie) si considera ca acestea trebuie privite ca un cadru strategic larg, care sa permita o abordare flexibila, astfel incat fiecare Stat Membru sa poata stabili propriile actiuni prioritare, in functie de contextul national Acesta este punctul de vedere sustinut de Romania in ceea ce priveste cadrul strategic de cooperare europeana in domeniile educatiei si formarii profesionale, in cadrul primei reuniuni din acest a an ministrilor europeni ai educatiei, desfasurata in data de 16 februarie, la Bruxelles.

Presedintia ceha a Uniunii Europene le-a propus ministrilor europeni ai educatiei sa dezbata in perioada urmatoare teme importante legate de cooperarea europeana in domeniile educatiei si formarii profesionale si sa adopte mesajele cheie ce vor fi transmise sefilor de state si de guverne la Consiliul European de primavara.

Romania a sustinut adoptarea mesajelor-cheie de catre Consiliul European, in forma negociata in cadrul Comitetului Educatie, subliniind „necesitatea cresterii investitiilor in educatie si formare profesionala, ca factor generator de crestere economica". Secretarul de stat Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii Mihnea Costoiu, care a reprezentat Romania la Consiliul ministrilor europeni ai educatiei din 16 ianuarie, a subliniat in alocutiunea sa ca statele membre ale UE, chiar daca se confrunta cu elemente de criza, trebuie sa continue reformele, astfel incat sa ofere tuturor cetatenilor competentele necesare pentru a face fata unei piete a muncii foarte competitive si sa stimuleze universitatile sa isi intensifice parteneriatele cu agentii economici, pentru a oferi absolventilor calificari relevante pentru ocuparea unor locuri de munca bune.

Sursa: EU-RO Newsletter