Criza economica nu afecteaza investitiile in agricultura din fonduri europene in regiunea Moldova

În ceea ce priveşte investiţiile în agricultură, din fonduri europene, se pare că lucrurile nu apar, cel puţin deocamdată, într-un peisaj sumbru. Eugen Ţicău, directorul Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (CRPDRP) Iaşi, afirmă că, până acum, nu a primit semnale negative din rândul aplicanţilor de proiecte europene, pe fondul destabilizării economice.

"La acest moment nu se simte criza. Cred totuşi că cei care vor munci şi vor investi pentru a asigura hrana oamenilor nu vor avea de suferit. Pot înregistra pierderi cei din imobiliare, din construcţii, pentru că oamenii au devenit mai reticenţi în a investi în aceste domenii, însă la hrană nu vor putea să renunţe", şi-a prezentat teoria Eugen Ţicău.

Acesta a mai spus că fluctuaţiile dobânzilor bancare nu au creat neajunsuri pentru beneficiarii de fonduri europene, întrucât proiectele acestora beneficiază de sprijinul Programului "Fermierul" şi al fondului guvernamental de garantare. "Deocamdată, nici un aplicant de proiecte SAPARD nu a dat faliment. Oricum facem controale pentru a ne asigura că se respectă condiţiile iniţiale", a mai spus Ţicău.

Sursa: www.financiarul.ro