Finantare 100% pentru proiectele de dezvoltare a resurselor umane

De acum proiectele de dezvoltare a resurselor umane, finanţate din Fondul Social European, pot primi finanţare 100% din fonduri europene. Este necesar ca aceste proiecte să demareze având în vedere faptul că finanţarea lor va fi echilibrată din fonduri naţionale până la sfârşitul perioadei de programare, în 2013. În acest fel, cererile de co-finaţare nu constituie o frână în privinţa lichidităţilor financiare ale proiectului în timpul perioadei critice a planului de relansare, atât timp cât regulile vor fi respectate pe termen lung, se arata intr-un comunicat de presa al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

Reprezentanţii CE au recomandat oficialilor români transmiterea urgentă, din partea Autorităţii de Audit de pe lângă Curtea de Conturi a României, a descrierii sistemului de management şi contol a POSDRU, în vederea aprobării de către CE. Această aprobare va permite autorităţilor române să transmită cereri de rambursare de la CE către România, fapt important mai ales în contextul actual al crizei economice şi financiare.

Ca parte a Planului de Relansare, UE va face din fondurile structurale plăţi suplimentare în avans către statele membre. Aceste plăţi suplimentare vor însuma 6,25 de miliarde de euro, ridicand suma totală a plăţilor în avans pentru 2009 la 8,62 de miliarde de euro. Această nouă finanţare reprezintă mai mult decât dublarea plăţilor în avans din fonduri structurale către statele membre pentru anul 2009.

În prezent, se poate considera că o treime din perioada de implementare (2007 -2013) a trecut, ceea ce în experienţa europeană înseamnă că ar fi trebuit utilizate 20% din sumele alocate (până în prezent, în România, în cadrul POSDRU au fost semnate contracte ce însumează 34% din sumele alocate de UE pentru perioada 2007 – 2009.

Sursa: Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale