IMM-urile din Regiunea CENTRU incep sa primeasca fondurile nerambursabile
Incepand cu data de 19.03.2009, s-au semnat primele contracte de finantare prin fonduri structurale nerambursabile pentru microintreprinderi din Regiunea Centru. Beneficiarii au semnat aceste contracte, impreuna cu Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru, vizand absorbtia a mai mult de trei milioane lei, acordate ca fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea microintreprinderilor care au depus proiecte pe Programul Operational Regional.
Pentru primele 15 contracte de finantare, semnate intre 19 si 27 martie 2009, sunt prevazute prin proiecte, alocarea a peste 3,18 milioane lei fonduri nerambursabile, din valoarea totala a bugetelor de peste 5,5 milioane lei. Alte 65 de proiecte ramase in contractare, sunt momentan in faza de verificare a contractelor, urmand a fi semnate si aprobate pentru finantare pana la sfarsitul lunii aprilie 2009. Managerii firmelor care au participat la semnarea contractelor de finantare provin din judetele Alba, Sibiu, Brasov, Covasna si Mures.
Proiectele din judetul Alba au fost depuse de SC Marinica Service SRL, SC Alba Auto Service SRL, SC P&H Club SRL si SC Nitu International SRL cu o valoare totala de 1.824.088,32 lei, din care finantarea nerambursabila este in valoare de 1.019.273,51 lei. Proiectele din Sibiu, depuse de SC GTC Map Serv SRL, SC Centrul Medical Dr Stanila SRL, SC Data Management Solutions SRL si SC Auto Cross SRL, cu un buget in valoare totala de 1.887.220,33 lei, vor primi spre finantare 1.110.129,61 lei fonduri nerambursabile. Judetul Mures a fost reprezentat de 3 microintreprinderi: SC Corla Med SRL, SC Constructii Ingineresti SRL si SC Ecorom SRL, fiind semnate contracte de finantare cu o valoare totala de 721.310,82 lei, din care 422.298,02 lei reprezinta finantarea nerambursabila.
Alte doua contracte semnate in aceasta etapa au fost pentru proiectele depuse de SC Fildes SRL si SC Ritus Biotec SRL din judetul Brasov, cu o valoare totala de 586.109,23 lei, din care 334.968,57 lei sunt fonduri nerambursabile. Din judetul Covasna, au participat la evenimentul de semnare a contractelor reprezentantii SC Jder SRL si ai SC E&M Consult SRL, pentru proiecte cu o valoare totala de 500.435,13 lei, din care 293.957,6 lei sunt fonduri nerambursabile.
La nivelul Regiunii Centru au fost depuse spre finantare, in cursul anului 2008 cand s-a lansat acest domeniu, un numar de 169 proiecte in vederea obtinerii de fonduri nerambursabile prin Programul REGIO. Acesta a reprezentat cel mai mare numar de proiecte de acest gen, depuse la nivel national. Aceste proiecte au fost depuse spre finantare pe Domeniul Major de Interventie 4.3 - „Sprijinirea dezvoltarii micro-intreprinderilor”, din cadrul Programului Operational Regional. Prin acest domeniu se poate obtine o finantare nerambursabila de 70% din valoarea totala eligibila a proiectului.
Obiectivul acestui domeniu de interventie il constituie dezvoltarea microintreprinderilor productive si a celor prestatoare de servicii care folosesc potentialul endogen al regiunilor (resurse naturale, materii prime, resurse umane etc). Finantarea microintreprinderilor are ca scop sprijinirea continuarii procesului de restructurare si redresare economica a zonelor aflate in declin, indeosebi a oraselor mici si mijlocii, intrucat acestea creeaza locuri de munca si au flexibilitatea necesara de a se adapta cerintelor unei economii de piata dinamice.
Toate cele 169 proiecte depuse in cursul anului 2008 au fost atent evaluate de catre expertii ADR Centru si evaluatori independenti, rezultand un numar de 89 de proiecte finantabile.
„Resursele financiare nerambursabile sunt exact sprijinul de care microintreprinderile au acum cea mai mare nevoie. Regiunea Centru a cunoscut, in ultimii ani, o dezvoltare continua si datorita impactului pe care il au pe piata aceste microintreprinderi, care creeaza locuri de munca si au flexibilitatea necesara de a se adapta cerintelor unei economii de piata dinamice. Astfel, zonele aflate in declin au putut fi revitalizate, iar in actualul climat economic, fondurile structurale, in special cele derulare de ADR Centru prin programul REGIO, reprezinta semnalul pe care il asteptau microintreprinderile romanesti pentru a putea sa isi dezvolte afacerile. In acest fel, finantand aceste proiecte, oferim beneficiarilor acestui domeniu de interventie o veste buna. Practic, din acest moment, prin aprobarea acordarii prefinantarii, banii europeni vor fi folositi pentru impulsionarea activitatii microintreprinderilor care au depus proiecte eligibile”, a declarat Simion Cretu , director general ADR Centru.
Domeniul 4.3 al Programului Operational Regional este singurul domeniu ce aloca fonduri nerambursabile destinate dezvoltarii microintreprinderilor din mediul urban. Conform estimarilor Ministerului Dezvoltarii Regionale si Locuintei, urmatoarea lansare a unui nou apel de depunere va fi in lunile aprilie sau mai ale acestui an. Valoarea totala a unui proiect depuse pe domeniul 4.3 trebuie sa se incadreze intre 20.000 si 500.000 euro, din care ajutorul nerambursabil acordat va fi de maxim 200.000 euro.
Sursa: www.adrcentru.ro