POR: 10 planuri integrate de dezvoltare depuse in Regiunea Vest
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional 2007 – 2013 (POR 2007 - 2013), anunţă că 31 martie 2009 a fost termenul limită pentru depunerea proiectelor în cadrul Axei prioritare 1- Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere, din cadrul POR, domeniul de intervenţie 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană, Subdomeniul Centre Urbane.
Alocarea financiară indicativă pentru Regiunea Vest pentru această prima licitaţie de proiecte din domeniul major de intervenţie 1.1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere” este de 42,29 milioane Euro.
Astfel, în Regiunea Vest a fost depus un număr de 10 planuri integrate de dezvoltare ce conţin proiecte care au ca scop creşterea calităţii vieţii şi crearea numărului de noi locuri de muncă, prin reabilitarea infrastructurii urbane, îmbunătăţirea serviciilor urbane, inclusiv a serviciilor sociale, precum şi prin dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor şi a antreprenoriatului.
Au fost eligibile centrele urbane, respectiv oraşele/municipiile cu peste 10.000 de locuitori, cu excepţia polilor decreştere şi a polilor de dezvoltare urbană desemnaţi prin HG nr.998/2008. Au depus planuri integrate de dezvoltare: Consiliul Local al oraşului Petrila, Municipiul Hunedoara, Consiliul Local al oraşului Bocşa, Consiliul Local Jimbolia, Municipiul Petroşani, Consiliul Local Lupeni, Consiliul Local Sânnicolau Mare, Consiliul Local Lipova, Consiliul Local Reşiţa, Consiliul Local Pecica.
Lista celor 10 planuri integrate de dezvoltare, poate fi consultată aici.
Sursa: www.adrvest.ro