Regiunea Centru: Schimb de experienta si vizita de studiu in Germania in domeniul energiei
Sub coordonarea Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Centru, o delegatie din Regiunea CENTRU va efectua in perioada 27-30 aprilie o vizita de studiu si schimb de experienta in Regiunea Lusatia, Brandenburg din Germania. Vizita de studiu face parte din activitatile proiectului RenERg EuReg (Resurse regenerabile de energie – o solutie pentru dezvoltarea durabila a doua regiuni Europene), proiect finantat de Comisia Europeana din fondurile Programului Cadru 7.
Lansat in ianuarie 2008, proiectul coordonat de catre ADR Centru are un buget total de 295.000 euro si urmareste, prin implementarea activitatilor din proiect pe parcursul a trei ani, sa genereze o Strategie pentru utilizarea resurselor regenerabile, care va avea la baza elaborarea un set de 4 analize care vor viza identifi-carea potentialului resurselor regenerabile din regiune, a nevoilor IMM-urilor, inventarierea ofereti de sprijin pentru inovare, cercetare si transfer tehnologic si a programelor de finantare pentru energie precum si crearea unui cluster de cercetare.
Proiectul RenERg-EuReg, va desfasura de asemenea activitati menite sa promoveze utilizarea energiilor regenerabile in Regiunea CENTRU, printr-o serie de activitati de mentoring si schimb de experienta cu institutii din Regiunea Lusatia in domeniul planificarii utilizarii energiilor regenerabile, al producerii sistemelor de energii regenerabile, crearea de structuri specifice care sa faciliteze aducerea beneficiilor cercetarii cat mai aproape de mediul de afaceri.
Vizita de studiu ce va avea loc in Germania, a fost organizata de catre reprezentantii ADR Centru impreuna cu partenerii proiectului RenERg EuReg din Regiunea Lusatia, Brandenburg, respectiv Centrul de Tehnologii, Inventica si Business al Universitatii Cottbus, Expozitia Internationala de Arhitectura, Oficiul de Planificare Lusatia-Spreewald si doua firme partenere producatoare de biogaz: Schradenbiogas GmbH si Hoogen Bodensanierung GmbH.
Pe parcursul acestei vizite, reprezentantii delegatiei romane vor incerca sa identifice oportunitati de cooperare in domeniul energiilor regenerabile intre institutiile participante din Regiunea CENTRU si institutii similare din Regiunea Lusatia. Delegatia romana care va efectua vizita de studiu este formata din reprezentanti ai institutiilor membre ale clusterului de cercetare in domeniul energiilor regenerabile care a fost initiat in luna decembrie 2008, respectiv ADR CENTRU, Universitatea Transilvania din Brasov, Camera de Comert, Industrie si Agricultura Sibiu, Consiliul Judetean Alba, Centrul de Tehnologii, Inventica si Business - Brasov, SC Finex SRL, Universitatea 1 Decembrie 1918, Alba Iulia, Agentia Locala a Energiei Alba, SC Consult Energ SRL). Agenda vizitei cuprinde si intalniri cu presedintele Universitatii de Tehnologie din Cottbus, vizita la zona miniera si peisajul energetic Welzow, vizitarea statiei de biomasa Sellesen, a unor investitii in sisteme fotovoltaice, statii de biogaz si parcuri eoliene.
„Punctul central al intalnirii va fi reprezentat de gasirea unor domenii comune de cooperare intre clusterul de cercetare, constituit la nivelul Regiunii CENTRU, in domeniul energiilor regenerabile si clusterul constituit in Regiunea Lusatia. Aceaste domenii comune de cooperare vor sta la baza dezvoltarii unui plan Comun de Actiune al celor doua Regiuni, prin care sa fie implementate actiuni cuprinse in Strategiile pentru utilizarea energiilor regenerabile elaborate in Regiunile Centru si Lusatia, in cadrul acestui proiect“, a declarat Simion Cretu, director general ADR Centru.
Clusterul de cercetare creat, prin activitatile prevazute in proiectul RenERg-EuReg, urmareste: generarea unui pol de cunoastere si cercetare in domeniul energiilor regenerabile; sprijinirea inovarii si a competitivitatii firmelor care activeaza in acest domeniu, asocierea la clustere similare din Europa; asigurarea de expertiza si influenta pentru elaborarea actelor normative care vizeaza politica energetica; promovarea transferului tehnologic si a bunelor practici in domeniu; constientizarea firmelor cu privire la necesitatea inovatiei tehnice si tehnologice, etc.
Sursa:www.adrcentru.ro