Ecofin a aprobat imprumutul de 5 miliarde euro pentru Romania
În cadrul consiliului ECOFIN din data de 5 mai 2009, miniştrii de finanţe ai statelor membre au decis creşterea plafonului pentru asistenţă financiară pe termen mediu pentru balanţa de plăţi, de la 25 miliarde euro la 50 miliarde euro.
Prezent la lucrările consiliului, ministrul român al finanţelor publice, Gheorghe Pogea, a reiterat angajamentul autorităţilor române de a duce la bun sfârşit condiţionalităţile agreate prin acordul pentru asistenţă financiară solicitat de România.
“Scopul împrumutului extern solicitat de România este de a proteja economia românească de efectele adverse ale crizei financiare internaţionale. Suntem conştienţi că nu este suficient să ai resurse financiare, este important cum utilizezi aceste resurse. Suntem hotărâţi să îmbunătăţim gestionarea finanţelor publice, şi mă refer aici la introducerea unui cadru bugetar pe termen mediu obligatoriu care să ofere o mai mare predictibilitate procesului bugetar, la direcţionarea fondurilor cu prioritate către investiţii generatoare de valoare adăugată, la reformarea sistemului de pensii etc. Atenţia noastră nu se concentrează doar pe termen scurt, ci şi pe termen mediu şi lung. Ţin să mulţumesc Comisiei pentru sprijinul acordat României în finalizarea într-un timp foarte scurt a solicitării de finanţare pentru echilibrarea balanţei de plăţi“ a declarat ministrul Gheorghe Pogea.
Asistenţa financiară este însoţită de anumite condiţionalităţi de politică financiară şi bugetară, agreate în comun de Uniunea Europeană şi Guvernul român, care vor fi cuprinse în textul Memorandumului de Inţelegere între Comisia Europeană şi România, care urmează a fi semnat până la începutul lunii iunie a.c.
Împrumutul va fi acordat în condiţii financiare avantajoase, beneficiind de garanţiile oferite de bugetul comunitar. Prima tranşă, în valoare de 1,5 mld. euro va fi disponibilă, cel mai târziu, la începutul lunii iulie a.c., urmând ca încă un miliard de euro să fie încasat spre sfârşitul anului 2009.
Sursa: Ministerul finantelor publice