Noi reglementari în domeniul turismului
“Proprietarii structurilor de primire turistice nu mai sunt obligaţi să vină la preschimbarea certificatelor de clasificare la fiecare trei ani, aşa cum se întâmpla până acum”, a declarat ministrul Turismului, Elena Udrea. Aceasta este una dintre reglementările aprobate prin Hotărârea privind clasificarea structurilor de primire turistice, în şedinţa de Guvern de miercuri, 10 iunie 2009.
O altă prevedere a actului normativ vizează reducerea termenului de emitere a certificatelor de clasificare turistică de la 60 la 30 de zile. Prin această măsură se doreşte ca proprietarii de structuri de primire turistice să fie ajutaţi în desfăşurarea activităţilor lor, a precizat ministrul Turismului.
Sursa: Guvernul Romaniei