Centru de afaceri finantat prin PCT Romania-Bulgaria
CJ Giurgiu, in calitate de beneficiar, a implementat proiectul Centrul de afaceri transfrontalier „Danubius”, in parteneriat cu Centrul pentru sprijin in afaceri pentru IMM- uri– Ruse, Bulgaria.
Proiectul, finantat de UE prin Programul de Cooperare Transfrontaliera Romania – Bulgaria – Phare, CBC 2005, a avut un buget total de 389.850 euro, din care 349.850 euro fonduri europene si 40.000 euro contributia CJ Giurgiu.
Obiectivul general al proiectul a fost dezvoltarea infrastructurii de afaceri a regiunii transfrontaliere Giurgiu - Ruse, prin infiintarea Centrului de afaceri transfrontalier „Danubius”, care sa conduca la o dezvoltare economica durabila si la o coerenta intensificata in regiunea de granita.
Proiectul ce s-a desfasurat pe o perioada de 22 luni, s-a adresat reprezentantilor mediului de afaceri si reprezentantilor autoritatilor publice locale din judetul Giurgiu, Romania si din districtul Ruse, Bulgaria.
Principalele activitati ale proiectului au fost:
- Amenajarea spatiului destinat functionarii Centrului de afaceri transfrontalier „Danubius”;
- Dotarea Centrului de afaceri transfrontalier „Danubius”;
- Realizarea portalului: www.afaceri.giurgiu-ruse.ro;
- Selectarea si angajarea personalului Centrului de afaceri transfrontalier „Danubius”;
- Conferinte de presa la finalul proiectului, in cele doua tari.
Rezultatele obtinute prin implementarea acestui proiect sunt:
- infiintarea centrului de afaceri transfrontalier „Danubius;
- Portalul centrului: www.afaceri.giurgiu-ruse.ro;
- Biblioteca dotata cu materiale de specialitate editate si online, precum si serviciu online de legislatie romana si europeana;
- Baza de date cu datele de contact si profilul de activitate al intreprinzatorilor din judetul Giurgiu, Romania si districtul Ruse, Bulgaria, autoritatile publice locale si ONG-urile care sprijina mediul antreprenorial transfrontalier, cu posibilitatea de inregistrare online a factorilor interesati;
- Infrastructura de afaceri la nivel institutional si informational intre cele doua regiuni;
- Capacitate crescuta de dezvoltare a afacerilor transfrontaliere.
Sursa: Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei