Știri

Ghidului Solicitantului pentru energie eficienta si durabila - proiect

Acest document reprezintă o versiune de lucru a "Ghidului Solicitantului" în cadrul Programului Operaţional Sectorial - Creşterea Competitivităţii Economice, Axa Prioritară 4 - "Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării în contextul combaterii schimbărilor climatice", Domeniul major de intervenţie 4.1...
13 Februarie 2008
Citește articolul

Fă-ţi teren de golf cu bani de la UE!

Cu banii din fondurile strucurale pot fi realizate chiar şi terenuri de golf dacă investiţia are impact asupra turismului din zona în care va fi implementat proiectul. Adică, obiectivul trebuie să crească numărul turiştilor care vizitează teritoriul respectiv, nu doar a celor care sunt în trecere, ci mai ales a celor c...
12 Februarie 2008
Citește articolul

UE îi trimite pe primari să zgârie la uşa băncilor

Începând de anul acesta, administraţiile publice locale nu se vor mai putea bucura de modalitatea de finanţare europeană ca şi până acum. Mai exact, dacă până în 2008 primăriile depuneau proiecte şi beneficiau de banii europeni încă de la demararea acestora sau pe parcursul lucrărilor, în prezent, ele vor avea reale bă...
12 Februarie 2008
Citește articolul

Sapard frana satelor

Comisarul european a declarat ca programul de dezvoltare rurala se afla in continuare in negocieri la Bruxelles, semnarea acestuia fiind "o chestiune de timp", informeaza Mediafax. "Banii pentru dezvoltare rurala vor veni in luna mai, insa numai dupa cheltuirea banilor din programul Sapard", a spus Orban, explicand ca ...
12 Februarie 2008
Citește articolul

Lansarea cererilor deschise de proiecte pentru POS Transport 2007-2013

Ministerul Transporturilor lansează cererea deschisă de proiecte cu depunere continuă pentru Programul Operaţional Sectorial de Transport 2007-2013 pentru următoarele Axe Prioritare şi domenii majore de intervenţie: Axa Prioritară 1: domeniul major de intervenţie 1.1 „Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii rutiere...
12 Februarie 2008
Citește articolul

Prima reuniune oficială a Comitetului de Monitorizare al PO „Dezvoltarea Capacităţii Administrative”

Joi, 7 februarie a.c., la sediul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, a avut loc prima reuniune oficială a Comitetului de Monitorizare al Programului Operaţional „Dezvoltarea Capacităţii Administrative” – PO DCA. Comitetul de Monitorizare pentru PO DCA are rol decizional strategic în procesul de implemen...
11 Februarie 2008
Citește articolul

Documetul Cadru de Implementare pentru Dezvoltarea Resurselor Umane a fost finalizat

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane publică varianta finala a Documentului Cadru de Implementare a Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Descarca Documetul Cadru de Implementare. Sursa: MMFES
11 Februarie 2008
Citește articolul

Reprezentantii Autoritatii de Management pentru POSDRU raspund potentialilor solicitanti

Reprezentatii Autoritatii de Management pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane au raspuns intrebarilor adresate de potentialii solicitanti. Pentru vizualizarea intrebarilor si raspunsurilor accesati link-ul de mai jos. http://www.fonduri-structurale.ro/Document_Files//resurseumane/00000030/...
11 Februarie 2008
Citește articolul

Asistenta PHARE pentru proiectul de management al deseurilor

Vicepresedintele CJ Mures, Alexandru Petru Fratean, a anuntat ca institutia a fost selectata intre cele cinci judete la nivel national care vor primi asistenta tehnica PHARE pentru pregatirea proiectelor de management integrat al deseurilor. Fratean a spus ca CJ Mures va fi reprezentat saptamana viitoare la intalnirea ...
10 Februarie 2008
Citește articolul

Parteneriat intre Universitatea din Suceava si Prefectura pentru accesarea fondurilor europene

Universitatea ''Stefan cel Mare'' si Prefectura Suceava au incheiat un parteneriat de colaborare pe cinci ani, in scopul realizarii unor programe de cercetare stiintifica, actiuni, activitati si proiecte cu caracter informational si aplicativ. Totodata, parteneriatul prevede dezvoltarea cooperarii institutionale in ved...
10 Februarie 2008
Citește articolul