Primul venit, primul servit: Este cineva care crede, cu adevărat, că acest principiu generează rezultate bune?

Lucrez în domeniul consultanței și finanțărilor europene de aproape 15 ani. În plus, făcând parte din echipa fonduri-structurale.ro am fost tot timpul conectată la situația de ansamblu a finanțărilor. Am fost martoră la multe schimbări de viziune, situații provocatoare sau chiar tensionate. Am contribuit în numeroase rânduri, alături de colegii mei, ca parte a misiunii noastre de a sprijini îmbunătățirea capacității autorităților și beneficiarilor, cu propuneri, observații, recomandări și analize pe teme relative finanțărilor.

Mă consider o profesionistă în domeniu și cred că am capacitate peste medie de a face față provocărilor acestuia. Împreună cu colegii mei, am scris și câștigat proiecte pe unele dintre cele mai competitive linii de finanțare la nivel național și european (și mă refer aici la „competitive” prin prisma calității).

Ceea ce mă aduce la ideea acestui text: „competitivitatea” în termeni de viteză a depunerii. Pot spune că mă mișc rapid, mă organizez bine și îmi păstrez calmul chiar și în situații de presiune de timp. Totuși, într-o cursă contracronometru în care lucrurile ajung să se tranșeze la minute, secunde și chiar miimi de secundă, aceste abilități ajung să fie egale cu zero.

Am simțit-o cu toată ființa luni dimineață. La ora 9 și un pic, cu proiect depus în primele 5 minute de la deschiderea apelului pentru accelerarea digitalizării producției și distribuției de filme, am închis deznădăjduită laptopul și m-am întrebat furioasă: DE CE?

Pentru aceia dintre voi care nu sunteți familiarizați cu principiul primul venit, primul servit, o foarte scurtă prezentare a mecanismului: proiectele se finanțează în ordinea depunerii (presupunând, bineînțeles, că respectă cerințele impuse), iar cele care se află la poziții ce depășesc bugetul potențial al liniei de finanțare nici nu mai intră în evaluare. Practic, calitatea și maturitatea unui proiect nu contează.

Pe linia de care vă spuneam, bugetul „ajunge” pentru 50 de proiecte. Cu cât ești mai departe de această poziție, cu atât scad șansele ca proiectul tău să intre în evaluare. Pentru cei peste poziția 60 aș zice că sunt egale cu zero dacă nu decide finanțatorul o suplimentare de buget.

Luni dimineață, pe această linie de finanțare s-au depus 122 de proiecte în primele 10 minute. Primul proiect a fost depus în secunda 41, iar la 50 de depuneri s-a ajuns în doar 2 minute! În acest moment (n.r. dimineața zilei de 1 februarie 2023) sunt 175 de proiecte depuse. Practic, din seara de luni și până acum nu s-a mai depus niciun proiect. Degeaba e apelul deschis până în martie. Înscrierile s-au oprit pentru că șansele reale de intrare la finanțare s-au oprit odată cu epuizarea bugetului încă din primele 2 minute.

Și acum revin la intrebarea anterioară.

DE CE ai alege ca finanțator să pui criteriul primul venit, primul servit pe o linie de finanțare care prin natura ei se anunță una cu mulți potențiali și foarte diverși aplicanți? Cum te ajută real acest lucru să-ți atingi obiectivul și să generezi cu adevărat impact mai ales când este vorba de domenii de intervenție precum educația, cultura, sănătatea, inovarea etc.? Ce mesaj transmiți? Și cum te asiguri că tot procesul se desfășoară corect, nu este viciat și respectă principiul tratamentului egal? Este cineva în acest sistem care crede, cu adevărat, că acest principiu generează rezultate bune?

Mi-aș dori tare ca finanțatorii să stea și să se gândească cu seriozitate la aceste întrebări și să formuleze răspunsuri, dacă nu pentru publicul larg, măcar pentru ei.

Lipsa capacității, o scuză la îndemână. O mai credem?

Lipsa capacității este, deseori, paravanul sub care se pun pe hârtie aceste metode de selecție și cheia în care autoritățile le prezintă potențialilor aplicanți.

Cred, însă, că motivul de la bază este mai degrabă lipsa reală de interes. Și vă explic imediat și de ce.  Atunci când baza de la care construiești o finanțare este că vrei să te asiguri că ce finanțezi va avea impact real și va genera schimbare în bine la nivelul societății, lipsa capacității te inhibă, dar în același timp te motivează să găsești soluții. Ok, nu vei găsi soluții optime întotdeauna, dar cu siguranță nu vei ajunge la „soluția” primului venit, primului servit.

Deși textul acesta a apărut în contextul depunerii de luni pe apelul de care menționam, mesajul meu nu se îndreaptă doar către Unitatea de Management a Proiectului de la Ministerul Culturii, care gestionează această finanțare. Toți finanțatorii, publici sau privați, ar trebui, în opinia mea, să îngroape acest mecanism pentru totdeauna.

Totuși, nu pot să nu remarc și să nu punctez faptul că Unitatea de Management a Proiectului de la Ministerul Culturii a dus lucrurile la un alt nivel. Dacă pe alte apeluri, mecanismul primul venit, primul servit este combinat constructiv și cu o evaluare de conținut care nu permite să selectezi la finanțare proiecte care nu îndeplinesc un standard minim de calitate, „inovația” pe acest apel este că nu se face niciun fel de evaluare de conținut/ de intervenție.

În plus, Ghidul final a fost publicat joi, pe 26 ianuarie, deci cu doar 2 zile lucrătoare înainte de începerea depunerii. Mai mult decât atât, o listă cu întrebări și răspunsuri esențiale, din categoria capacității tehnice și clarificării unor aspecte legate de eligibilitatea solicitanților, a fost publicată abia vineri, pe 27 ianuarie. Unele din întrebările de acolo fuseseră adresate de mai bine de 2 săptămâni. Știu acest lucru pentru că o parte din ele au fost adresate de mine înainte de sesiunea oficială de informare desfășurată pe 11 ianuarie. Când i-am atenționat pe 20 ianuarie că deja întârzie foarte mult răspunsurile în contextul unei selecții pe principiul primul venit, primul servit, am primit răspunsul sec: „Se va răspunde tuturor întrebărilor ANTERIOR lansării apelului de proiecte din data de 30.01.2023, cel târziu în data de 27.01.2023” (sublinierea și scrierea cu majuscule le aparțin). Ce concluzii să trag de aici?

Primul venit, primul servit nu este simplificare!

Cu toții ne dorim simplificare în accesarea finanțărilor europene. Este un subiect adus în discuție de toate părțile interesate în numeroase ocazii. Îl regăsim în ghiduri și recomandări ale Comisiei Europene, în lecții învățate și obiective stabilite de autorități, în solicitările și sugestiile formulate de beneficiari.

Totuși, renunțarea la evaluarea de conținut și focalizarea întregului mecanism pe viteza depunerii doar pentru ca procesul să fie simplu și să nu dea bătăi de cap finanțatorilor este cu siguranță departe de tot ce ar trebui să reprezinte esența alocării de fonduri și generarea de impact real.

Ca încheiere las aici un citat atribuit lui Albert Einstein: „Everything should be as simple as it can be, but not simpler” („Totul ar trebui să fie cât se poate de simplu, dar nu mai simplu de atât”).

Și o idee de simplificare totală: Acordarea de finanțări prin tragere la sorți!

Cristina Pojoga,

fonduri-structurale.ro