PAP: Ghidul privind sprijinul pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare locală pentru zonele în care se practică pescuitul și acvacultura, lansat în consultare

DGP AM POPAM a lansat vineri, 30 august 2024, în consultare publică Ghidul pentru Acțiunea 3.1.1 Sprijin pregătitor pentru constituirea/consolidarea capacității grupurilor de acțiune locale și elaborarea strategiilor de dezvoltare locală pentru zonele în care se practică pescuitul și acvacultura.

Beneficiarii pot fi:

  • un parteneriat public-privat cu personalitate juridică înființat în baza O.G. nr. 26/2000 cu modificările și completările ulterioare, format din reprezentanți ai intereselor sociale sau economice din zonă, care are în componență o pondere a reprezentanților care activează în sectorul de pescuit/acvacultură de minimum 10% din mediul privat inclus în parteneriat;
  • un parteneriat fără personalitate juridică.

Valoarea totală maximă eligibilă alocată unei cereri de finanţare pentru sprijin pregătitor este de 15.000,00 Euro.

Descarcă documentele

Cetăţenii şi instituţiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii până pe data de 09.09.2024 pe adresa pescuit@madr.ro .

Sursa: www.ampeste.ro