A început contractarea proiectelor depuse pe apelul privind investițiile tehnologice în IMM-urile din Regiunea Centru

Autoritatea de Management a Programului „Regiunea Centru” a anunțat vineri, 11 octombrie 2024, demararea procesului de contractare a proiectelor depuse în cadrul apelului 1.4.1, destinat investițiilor tehnologice în IMM-uri. Până în prezent, șapte contracte au fost semnate de către reprezentanții mediului privat și Simion Crețu, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru, instituția responsabilă de finanțarea acestor proiecte. Bugetul total alocat acestui apel de finanțare, pentru Intervenția 1.4.1, depășește 80 de milioane de euro. 

Apelul a fost deschis pentru depuneri între 11 decembrie 2023 și 12 februarie 2024, timp în care au fost înregistrate 377 de cereri de finanțare din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu. Valoarea totală a proiectelor propuse se ridică la 640 de milioane de euro, cu solicitări de fonduri europene în valoare de peste 326 de milioane de euro, de patru ori mai mult decât bugetul disponibil.

Știam deja că și acest apel, care vizează finanțarea firmelor prin Programul Regiunea Centru 2021-2027, la fel ca și celelalte dedicate finanțării mediului privat, va genera o concurență acerbă între firme. După cum se poate observa din numărul mare de proiecte depuse, evaluarea acestora nu a fost un proces facil, mai ales că aveam și alte apeluri lansate prin program, alte depuneri, alte proiecte aflate în curs de evaluare. Suntem conștienți de nerăbdarea și necesitatea celor ce solicită fonduri și sperăm ca în acest an să contractăm cât mai multe din proiectele eligibile spre finanțare atât pe acest apel, cât și pentru digitalizarea firmelor unde, tot așa, am început procesul de contractare.”, a declarat domnul Simion Crețu, Director general ADR Centru.

Din cele 377 de cereri, 68 au fost respinse, iar 233, care solicită peste un miliard de lei în fonduri nerambursabile, sunt încă în evaluare. Până în prezent, 81 de proiecte au intrat în etapa de contractare, solicitând 378.037.518 lei asistență nerambursabilă. Dintre acestea, șapte contracte, în valoare totală de 88.372.918,50 lei, au fost deja semnate, suma asistenței nerambursabile solicitate ridicându-se la 36.482.600,84 lei.

Sursa: www.regiocentru.ro